Featured image (1)

Florin Gheorghiu – 70 de ani!

Marele maestru internaţional Florin Gheorghiu împlineşte, pe data de 6 aprilie 2014, frumoasa vârstă de 70 de ani!

În numele iubitorilor de șah din țara noastră, îi urăm marelui maestru, care în urmă cu 50 de ani (23 noiembrie 1963), devenea campion mondial de juniori, multă sănătate, putere de muncă şi La Mulţi Ani!

Cu această ocazie, vă prezentăm câteva albume cu fotografii din activitatea maestrului, o serie de fișe de partidă din perioada începuturilor sale șahiste și o actualizare în “Biobibliografie” a rezultatelor sale.

Într-un viitor apropiat, albumele foto se vor îmbogăţi cu o multitudine de extrase din presa timpului, adunate cu grijă de domnul Emilian Gheorghiu, tatăl maestrului, şi care ne-au fost donate de însuși Florin Gheorghiu spre conservare pentru Istoria Șahului Românesc. Acum vă prezentăm o primă parte.

O veste bună de ultim moment. Într-o discuție telefonică din 04.iv.2014, marele maestru ne-a dat acceptul de a publica versiunea electronică a excelentei sale monografii “Partide alese”, apărută în 1980. O găsiţi deja în “Biblioteca digitală”. Iar ca să vă dezvăluim și un mic “secret”, vă spunem că marele maestru lucrează la o continuare a ei!

Nu pot încheia aceste rânduri la adresa distinsului sărbătorit, fără a menţiona numele doamnei Silvia Seimeanu şi al domnului Constantin Marin, care mi-au oferit cu generozitate o bună parte din materialele ilustrative.

Selecție de partide

Gheorghiu - Fischer, 1966. Havana

Gheorghiu - Geller, 1967. Moscova

Gheorghiu - Portisch, 1967. Moscova

Gheorghiu - Stein, 1967. Moscova

Fischer - Gheorghiu, 1968, Vinkovci

Gheorghiu - Fischer, 1970. Siegen

Petrosian - Gheorghiu, 1974, Manila

Gheorghiu - Ljubojevic, 1979. Riga

Browne - Gheorghiu, 1980. London

Gheorghiu Florin

Florin Gheorghiu – Amintiri, partea I:

Florin Gheorghiu – Amintiri, partea II:

 

Florin Gheorghiu – video:

 

1980 – Gheorghiu Florin – Partide alese

Într-un viitor apropiat, probabil în prima parte a anului 2018, volumul Partide alese al marelui maestru Florin Gheorghiu va fi reeditat. Drept pentru care, la solicitarea autorului și a editorului său, linkul către ediția de față a fost invalidat pentru o perioadă de timp.

 

Featured image (2)

Educație prin șah

O veste dătătoare de speranțe pentru viitorul şahului românesc: a fost semnat Ordinul nr. 3249 / 31.iii.2014 al Ministrului Educaţiei Naţionale privind introducerea şahului în şcoli, ca disciplină opţională. Mai multe detalii găsiți pe site-ul F.R. Șah.