Volumul imens de informații pe care vi l-am pregătit în cadrul acestui site nu ar fi fost posibil fără aportul unor oameni de mare caracter, care au înțeles cât de mult înseamnă pentru istoria acestui nobil sport cumularea într-un singur loc a materialelor adunate într-o viață de sportiv de domniile lor sau de membri ai familiei.
Majoritatea celor cărora le mulțumim pentru contribuții apar în galeria foto din această pagină. Cuvintele de recunoştinţă sunt prea sărace pentru a ne arăta gratitudinea pentru gesturile lor de suflet. De aceea spun doar atât: “Mulţumim!”, în numele meu şi al şahului românesc.
În semn de recunoștință și pentru ca publicul șahist să aibă acces la toate aceste materiale, am inițiat pe site rubrica “Albume personale”.
Cu riscul inerent de a fi omis vreun nume, dar cu promisiunea că vom completa în continuare lista, mai adăugăm câteva rânduri.
Adresez mulţumiri domnului David Berşadschi, un pasionat istoric al şahului românesc, care a semnalat câteva evenimente mai importante din perioada timpurie a şahului nostru.
Mulţumiri speciale domnului Constantin Marin din Ploieşti, mare iubitor al şahului şi bun publicist, care mi-a oferit cu generozitate mai toată arhiva sa: extrase de presă, fotografii, fișe de partidă ș.a.m.d. Arhiva şahului prahovean o veţi găsi în curând pe site.
Vreau să mulţumesc și domnului Zoltan Makai din Oradea, fratele cunoscutei maestre internaționale Suzana Makai, un excelent colaborator al nostru, şi al cărui nume îl veţi găsi din ce în ce mai des citat pe site.
Nu pot să îl uit pe domnul Cristian Florin Dănănău, un pasionat de şah, care cu ani în urmă mi-a semnalat existenţa într-un anticariat a câtorva zeci de volume vechi de reviste germane de şah. Acestea au reprezentat un excelent mijloc de documentare suplimentară pentru o perioadă în care la noi nu apărea mai nimic despre şah. Mulţumesc încă o dată.
Am lăsat la urmă mulţumirile speciale la adresa domnului Victor Ocnărescu, webmasterul nostru, fără al cărui efort enorm, profesionist şi dezinteresat, www.arhisah.ro ar mai fi întârziat să apară. Multe mulţumiri!