Sărbătorim Ziua naţională a României şi 2 ani de existenţă a site-ului STERE.ro! – Noutăţi decembrie 2015 [x]

  Reading time 2 minutes

În cinstea Zilei naţionale a României, pe parcursul lunii decembrie vom publica alte sute de pagini de şi despre şah, în semn de respect pentru ţară şi ca un tribut pe care îl poate aduce şi şahul la imaginea naţională.

De asemenea, sărbătorim şi împlinirea a 2 ani de existenţă a site-ului STERE.ro – în data de 5 decembrie 2015 se împlinesc 2 ani de la lansarea site-ului!

 

Am relocat pagina de “Anticariat / Bookshop”, rezervată celor interesaţi de materialul şahist şi în formă fizică, nu doar digitală, în secţiunea “Despre STERE.ro”. În fapt, motivaţia acestei “manevre” a fost aceea de a face loc în “Biblioteca Digitală” unor alte noi secţiuni, pentru materiale strict digitale, ce urmează a fi prezentate în viitor pe site.

Una dintre cele mai apreciate familii de şahişti din ţara noastră, familia Jicman, este prezentată acum cu un nou articol, în Biobibliografie, detaliind aportul şahist al altor membri ai familiei.

Am completat o serie de numere din Buletinul Intern al F.R. Şah, ultimii 11 ani fiind prezentaţi aproape integral pe site!

Datorită colaboratorului nostru, dl. Dorel Şchiopu din Vulcan – HD, am adăugat un interesant material despre viaţa şi cariera celui care a fost unul din marii animatori ai şahului românesc, dr. Pius Brînzeu. A se vedea articolul din Biobibliografie.

A fost publicat integral pe STERE.ro anul 1938 din Revista Română de Şah.

Prin grija pasionatului într-ale şahului, dl. Cristian-Florin Dănănău, au fost publicate mai multe rubrici noi de şah din Graiul Nou, aprilie-iulie 1946. Urmează rubrica de şah din Rebus pentru anul 1985!

Am publicat în Biblioteca Digitală broşura Probleme de şah. 100 de probleme cu mat invers (s#n), semnată de maestrul problemist Neculai Chivu.

Am postat numere noi din revista Gambit, respectiv numerele 1-4/1998, 1-5/1999, respectiv 2-6/2000, astfel că primii 7 ani (1994 – 2000) sunt prezentaţi integral pe site. Şi continuăm…

 

Dacă vreodată întâmpinaţi probleme la deschiderea unui fişier.PDF, tastaţi <F5> (Refresh). Lectură utilă!

Aveți peste 68.000 de pagini de şi despre şah pe care vi le oferim gratuit pe STERE.ro! Excelsior!!

Nu uitaţi niciodată “cele 3 principii” care guvernează existenţa site-ului STERE.ro!

Distribuiți acest articol: