Arbitrul internațional Ioan Fleisz – 70 ani!
Pe data de 3 iunie 2021, arbitrul internațional de șah Ioan-Tiberiu FLEISZ împlinește 70 de ani! Îi urăm La Mulți Ani, sănătate și activitate șahistă bogată în continuare, și dăm cuvântul prietenului și colaboratorului său (și al nostru!), dl. Zoltan Makai, pentru a puncta câteva din multele realizări ale sărbătoritului în domeniul sportului minții.
Dr. Ioan-Tiberiu Fleisz s-a născut la Oradea, în 3 iunie 1951.
A terminat liceul la Oradea, după care s-a înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde în anul 1979 devine licențiat al Facultății de Istorie-Filozofie. În 1995 obține titlul de doctor în științele istorice la Budapesta, iar în anul 1999 obține același titlu și la București. În 2008 obține titlul de profesor universitar abilitat. A predat la mai multe școli din Bihor, cel mai mult la Colegiul Național Mihai Eminescu din Oradea. Mai târziu a predat la Universitatea Creștină Partium din Oradea și la Universitatea din Oradea. Ca profesor invitat a ținut de mai multe ori cursuri la Universitățile din Budapesta și Pecs.
A publicat sute de articole de specialitate și 20 de cărți tratând istoria orașelor, a presei și a culturii. Este membru în Colegiul Academiei Maghiare de Științe.
Pe plan social-cultural a condus mai multe organizații non-profit și a organizat numeroase evenimente cultural-științifice.
Între anii 1996-2000 a fost consilier județean în Bihor, iar între anii 2008-2012 consilier municipal în Oradea. Este considerat o persoană marcantă a vieții științifice și culturale din județul Bihor.
A început să practice șahul la vîrsta de 16 ani, fiind legitimat la mai multe cluburi din Oradea. Ca jucător a obținut de două ori titlul de vicecampion județean, ajungând la o normă de candidat de maestru și un rating de 2145, apoi s-a orientat mai mult spre activități legate de organizarea vieții șahiste din județul Bihor. Din 1980 a condus echipa Olimpia Oradea, iar în 1985 a înființat A.S. Știința-Învățământ Oradea, unde a devenit președintele secției de șah, antrenor-jucător și căpitan de echipă. În 1992 a înființat AS Orom Oradea, unde a activat ca antrenor și organizator. Actualmente este legitimat la CS Universitatea Agora SC Oradea.
În anul 1980 devine membru al Comisiei județene de șah Bihor, din 1990 fiind pentru 15 ani secretarul acestei comisii. În anul 2005 devine membru, iar mai târziu vicepreședinte al Asociației Județene de Șah Bihor. A fost printre inițiatorii turneului internațional de șah Cupa Felix și a introducerii în Oradea a turneelor de șah rapid în sistem elvețian. În 1986 a organizat primul concurs de șah prin corespondență la nivelul județului Bihor, pe care l-a coordonat de-a lungul a 5 ediții împreună cu maestrul Mihai Șuta.
În anul 2000 a inițiat și a organizat Simultanul campionilor, în memoria marelui simultan care a avut loc la Oradea în anul 1900 în prezența campionului mondial en titre Emanuel Lasker, a campionului maghiar Geza Maroczy și a jucătorului de vârf austriac de origine română Georg Marco / Gheorghe Marcu. Simultanul a fost susținut de campionul Ungariei, marele maestru Horvath Csaba, și de campionul de atunci al României, marele maestru Dieter Nisipeanu, care cu un an înainte ocupase locul trei la Campionatul Mondial disputat în sistem eliminatoriu, iar în 2005 a devenit și campion european.
În anul 2006 a organizat în cadrul Programului Euroregional Bihor – Hajdu-Bihar un atractiv meci pe echipe între selecționatele celor două județe limitrofe. Cu această ocazie a fost editată și o broșură cu evenimentele și partidele meciului.
În 2010 a contribuit la organizarea ediției jubiliare a 25-a a Cupei Felix, care între timp a ajuns la 31 de ediții.
Ca publicist, este autorul a peste 100 articole cu teme de șah în ziare și reviste. Între 1985 și 1991 a condus rubrica de șah de mare tradiție a revistei culturale „Familia” din Oradea. Este coautorul unei cărți despre istoricul șahului din Oradea și Bihor și a unei culegeri de studii despre realizările șahului orădean.
Cele mai remarcabile rezultate le-a obținut ca arbitru de șah. A început arbitrajul în 1980, devenind în anul 1991 arbitru internațional, iar în 1994 obține și titlul de arbitru republican. A fost recunoscut ca un arbitru obiectiv și imparțial. A arbitrat la multe turnee importante, dintre care se remarcă 16 ediții ale Superligii pe echipe de seniori și senioare, 4 finale de seniori și senioare, 15 finale de juniori și junioare. De asemenea, a arbitrat la numeroase openuri și turnee, ca de exemplu: Cupa Felix – 15 ediții, Festivalul Vâlcean – 3 ediții, Cupa Homorod Odorhei în anii 1992-1993, Festivalul Ciuc Premium Miercurea Ciuc în anii 1999-2001. În Ungaria a arbitrat la Hajduszoboszló Aggtelek, Hajduböszörmény, Gyula, la turneele First Saturday din Budapesta 1992-1993, dar și în Campionatele pe echipe ale Ungariei în ediția 2012-2013. A mai arbitrat și în Franța, la Val Thorens 1991.
A fost delegat și la turnee de nivel european și mondial. Astfel, a arbitrat la Campionatele Mondiale pentru copii și juniori de la Timișora 1988, Bratislava 1993, Szeged 1994, la Campionatele Europene pentru copii și juniori de la Mamaia 1991, Szombathely 1993, Băile Herculane 1994, Rimavska-Sobota 1996 și la Campionatele Mondiale de juniori sub 20 ani de la Mamaia 1991, respectiv Siofok 1996.
De-a lungul anilor a avut ocazia să arbitreze pe toți jucătorii fruntași ai României. De asemenea, i-a arbitrat pe mulți jucători importanți: Alexei Shirov, Peter Leko, Ruslan Ponomariov, Veselin Topalov, Vladimir Akopian, sau pe Judit Polgar, Zsofia Polgar, Alisa Galliamova, Antoaneta Stefanova, Alisa Maric, Natalia Zukova, Pia Cramling și alți jucători și jucătoare de la vârful șahului mondial.
Cel mai important turneu la care a arbitrat Ioan Fleisz poate fi considerat Campionatul European pe echipe de la Debrecen (Ungaria) în anul 1992, când a avut ocazia să arbitreze foști campioni mondiali, alături de alți mari maeștri de renume: Garri Kasparov, Vladimir Kramnik, Nigel Short, Vassili Ivanciuk, Alexander Beliavski, Michael Adams, Lajos Portisch, Loek van Welly ș.a.
În ultimii ani, mai ales datorită preocupărilor profesionale, a arbitrat mai puțin. Dintre concursurile arbitrate în ultima perioadă se remarcă Campionatul European de şah rapid, blitz şi dezlegări pentru juniori și copii de la Oradea 2018, unde a fost arbitru șef adjunct. În octombrie 2020 a fost arbitru șef la cel mai puternic turneu de șah rapid al anului din România, Memorialul Dan Mihai Carțiș, ediția a IV-a.
În mai 2020, Ioan Fleisz a înființat pe serverul de șah www.chess.com primul club de șah online cu activitate permanentă din Bihor, denumit Șah Club Oradea, care este destinat în primul rând șahiștilor care au avut sau au orice fel de legătură cu Oradea sau Bihor, indiferent unde sunt legitimați sau unde sunt acum în lume. Printre fondatori se mai numără ing. Dan Cezar Carțiș și maestrul FIDE Dan Raț. Clubul a avut succes dezvoltându-se repede, numărul membrilor ajungând la circa 200.
A introdus campionatele județene de șah rapid și blitz online, a organizat și a arbitrat mai multe competiții importante online.
Este și în prezent membru în lotul național de arbitri de șah și membru activ al Asociației Județene de Șah Bihor.
