arhiSAH.ro – Page 645 – Istoria șahului românesc

ALBIN, Adolf

11/11/2013/in Biobibliografie /by Victor Ocnarescu

* 14.ix.1848, Bucureşti – † 01.ii.1920, Viena (AUT)

Este primul jucător român de talie internaţională şi a participat la circa 33 de turnee internaţionale, cu rezultate notabile, dintre care: Viena 1892 – loc 1, New York 1893 – loc 2 (după Lasker!), New York 1894 – loc 2, Paris 1901 – loc 1-2, Viena 1908-1909 – loc 2, Viena 1912-1913 – loc 2.

A susţinut 12 meciuri individuale.

ELO istoric: 2450.

Este părintele Contragambitului Albin.

Este autorul primei cărţi de şah tipărite, în limba română (cu caractere latine), Amiculu jocului de schach, 1872.

A mai publicat Schach-Aphorismen und Reminiscenzen, Hanovra, 1899.

O tratare mai completă a activităţii lui Albin o găsim în cele 2 volume semnate de Olimpiu G. Urcan:

Adolf Albin in America. A European Chess Master’s Sojourn, 1893-1895, McFarland & Company, 2008. http://www.chessville.com/reviews/AdolfAlbininAmerica.htm
Chess fathering a nation. Moravian Chess, 2004.

Precum şi în articolele aceluiaşi Olimpiu G. Urcan: Adolf Albin and the Genesis of the Albin Counter Gambit

Part I – http://www.chesscafe.com/text/skittles239.pdf
Part II – http://www.chesscafe.com/text/skittles241.pdf

Merită studiat şi articolul lui Tomasz Lissowski, intitulat Adolf Albin: The Teacher of Nimzovich?, disponibil la:

http://www.chessarch.com/excavations/0015_albin/albin.shtml

D.Wochenschach, # 45-46/14.11.1920: “Adolf Albin, der bekannte Wiener Schachmeister, ist vor kurzen in einem Sanatorium, 73 Jahre alt, gestorben. Böses Familienschicksal hatte der bagabten Mann zu einem Sonderling gemacht, was ihm Freunde fernhielt. Am Schachbrett war er, dessen Spiel immer geistreich war, bis in sein hohes Alter ein gefürchteter Gegner. Er hat Männer wie Dr. Tarrasch weidlich schwitzen gemacht.”

Ştampilă cu numele lui Albin pe una din cărţile sale

V. și articolul “Max, fiul lui Albin” de Ricardo Alvarez Cela, arhiȘAH #3/1992, p. 64.

Bibliografie suplimentară: R.R.Şah #9/1948, p. 311; #11/1958, p. 165; #6/1968, p. 190; #1/1981, p. 11-12; #9/1988, p. 9; Chess Monthly 1893-1894, p. 66; Schachjahrbuch Bachmann 1920, p. 233; British Chess Magazine 1920, p. 382; Deutsche Schachzeitung 1920, p. 382; Teplitz-Schönau Turnierbuch 1922, p. 560; Sah (JUG) xi.1948, p. 793-796; Deutsches Wochenschach 1983, p. 351; Şah de la A la Z, p. 180-181; Almanah “Planeta Şah” 1985, p. 53-56; 1989, p. 209-212; http://www.redhotpawn.com/chess/grandmaster-games/index.php?player=Adolf_Albin&masterplayerid=6152

1. Preambul

01/11/2013/in Cronologie /by Victor Ocnarescu

Jocul de şah a apărut în spaţiul asiatic, deşi nu s-a stabilit definitiv dacă ţara de origine este India, Persia ori China. Ipoteza indiană o exemplificăm pe scurt printr-un extras din Descoperirea Indiei a lui Jawaharlal Nehru:

“Jocul de şah, apărut pentru prima oară în India, s-a dezvoltat, probabil, din această împărţire a armatei, în patru părţi”. Este vorba de armata “compusă din infanterie, cavalerie, care de luptă şi elefanţi” a lui Ceandragupta Mauria, cel care a condus primul stat indian centralizat, în jurul anului 320 î.e.n.

Şahul indian, ceaturanga, se juca pe o tablă cu 64 de pătrate, dar cu 4 seturi de piese, aşezate la colţuri. Din acesta ar fi derivat varianta chinezească xiang-qi şi varianta arabă şatranj, apropiată de şahul modern, care migrează spre Europa pe două căi principale: prin nordul Africii, prin intermediul maorilor, pătrunzând în peninsula iberică, prin secolul IX şi răspândindu-se în vestul continentului şi, respectiv, prin nord-estul Europei – Rusia -, prin popoarele migratoare.

O descoperire a arheologilor bulgari de la sfârşitul secolului trecut, constând în piese arhaice de şah, ridică şi ipoteza pătrunderii şahului pe continentul nostru pe linia Turcia-Grecia.

Vom reveni însă curând, cu mult mai multe detalii, la istoria jocului de şah.

Oricum, oricare ar fi fost linia de răspândire, cert este că în ţara noastră şahul pătrunde relativ lent, primele atestări având oarecare legătură cu şahul apărând în secolul al XVIII-lea, prin descrierea unor obiecte vestimentare cu modele în “şatrange”, “şatranci”, “şătrinci”, “sandraci” (o variantă învechită a termenului „şah”), toate cu sensul de carouri, pătrăţele. [Cf. N. Iorga, Culegere de studii şi documente cu privire la istoria românilor, Lazăr Şeineanu, Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române, D.Z. Furnică, Documente privitoare la comerţul românesc, 1473-1868, Bucureşti, 1931] Nu este lipsit de interes să prezentăm câteva repere istorice și literare care să sublinieze mai exact pătrunderea acelor termeni în ţara noastră.