1996 – prezent – Quartz
Vă prezentăm în integralitate revista de problemistică Quartz, care va împlini în curând 20 de ani de existenţă, iar în continuare, dăm cuvântul editorului, dl. Paul Răican din Tulcea:
“Începând cu 1996 am ajuns la maturitatea şi curajul de a edita propria revistă Quartz, în limba franceză. În colectivul redacţional am cerut (şi am obţinut) susţinerea lui Ion Murăraşu, Vlaicu Crişan şi Eric Huber. Ca fapt divers, în acel an nu dispuneam de un PC şi nici nu ştiam să tehnoredactez, aşa că am apelat la un … elev din Bucureşti, Cosmin Morar. Pentru primele 5-6 numere făceam drumul Tulcea – Bucureşti cu manuscrisul în mapă. Am găsit apoi un sponsor în Tulcea, care mi-a oferit tehnoredactarea, pentru ca în final să editez singur revista. Despre evoluţia fenomenului Quartz vorbeşte conţinutul revistei singur. Aici am relansat (prin anul 2000) genul ajutor invers, care între timp a devenit vedetă în compoziţia de pretutindeni. Tot aici am lansat şi promovat genul Proca-retractor Circe Assassin, gen care a avut deja succes în câteva concursuri retro.”
De la nr. 37/2012, revista Quartz a fost publicată online pe site-ul www.chessproblems.ca, redactat de dl. Cornel Păcurar.