Graiul Nou

Ziarul Graiul Nou a fost organul de presă al… Direcţiunii politice a grupului de trupe al Armatei Roșii în România! Și a avut chiar și rubrică de șah!!

Mulțumim colaboratorului nostru Cristian Florin Dănănău, căruia îi dăm cuvântul după prezentarea câtorva numere (care se vor îmbogăți pe parcurs) și unde veți putea afla opinii personale și alte detalii interesante!

Cristian Florin DĂNĂNĂU   –   În loc de introducere

Ştiind de intenţia domnului Marian Stere – şi apoi văzând materializarea sa, adică website-ul de faţă – de a construi de la temelie (acestea sunt cuvintele potrivite) istoria şahului românesc, mi-am zis că ar fi bine să pun şi eu o cărămidă la acest “edificiu” – important în măsura în care dictonul latinesc historia magistra vitae îşi poate găsi adeverirea şi în cazul particular al şahului.

Nu ştii totuşi cât de acri sunt strugurii până când nu îi guşti… Cum aş putea eu să contribui la o istorie a şahului? Nu am tangenţă cu domeniul, decât în măsura în care sunt un jucător amator oarecare, e drept legitimat la federaţie – dar doar atât. Nu am participat la turnee memorabile ca arbitru sau jucător, nu am compus probleme sau studii, nu deţin documente importante… Încet-încet însă, ca atunci când ne sculăm după un somn greu, gândurile au început să se limpezească.

Prin anii ’80 ai secolului trecut, când şahul începuse să mă intereseze mai mult, citeam cu înfrigurare, la apariţie, rubricile de şah săptămânale din “Flacăra” şi “Magazin”, susținute de Margareta Mureşan şi de Uli Vălureanu. Vizitatorii site-ului vor zâmbi condescendent, găsind poate uşor ridicolă această grabă a unui copil de a pune mâna pe ultima apariţie tipărită a unei reviste, ştiind că ei nu mai cumpără demult publicaţii “pe hârtie” în epoca internet şi gsm, în care poţi afla tot ce vrei cu un simplu “click” sau “touch”. Pentru cei mai tineri cititori ai acestor rânduri, care nu au trăit vremurile acelea, trebuie spus că, pe atunci, calculatorul – aşa cum îl ştim astăzi – şi telefonia mobilă nu fuseseră încă inventate…

Pe scurt, am discutat cu domnul Marian Stere posibilitatea extinderii site-ului cu rubricile de şah din periodice, iar dumnealui a subliniat necesitatea de a o lua de la începuturi – adică de a “lista” cele mai vechi astfel de apariţii din presa românească, cele din secolul al XIX-lea. Cum eu nu aveam ziare aşa de vechi şi nici la bibliotecile pe care le frecventam nu ştiam să existe aşa ceva, ideea mea iniţială de a contribui cu o “pietricică” la edificiul “istoriei…” nu se putea materializa…

După un răstimp mi-am amintit că zărisem undeva prin “Revista Română de Şah” din 1947-1949 un anunţ despre rubrici de şah. Am verificat şi … victorie! – aşa era! Era vorba de “Revista muncii” şi “Graiul nou”, publicații din acea epocă, ale căror redacţii au avut un “gând bun” şi despre şah.

După o rapidă verificare pe internet (nu e aşa că nu am putea face nimic fără el, e ca apa în Sahara?) am găsit la Biblioteca Metropolitană București, în catalogul on-line, a doua dintre publicaţiile pomenite. Sosind la faţa locului, undeva pe o stradă uitată de lume la marginea oraşului – al cărei aer se potrivea de minune cu ideea de “istorie” şi încă “a şahului românesc”! – bibliotecara mi-a adus un singur volum, din 1946, spunându-mi că este tot ceea ce are biblioteca.

A fost o mică dezamăgire, însă o privire rapidă mi-a confirmat informaţia iniţială, că există o rubrică de şah! Surpriza mai mare a fost atunci când am observat că acest ziar, cu titlu oarecum curios şi, cred, unic în presa românească era de fapt publicaţia Armatei roşii în România. Pentru cine încă nu ştie: Armata roşie a fost armata de ocupaţie a U.R.S.S. în România, între 1944 şi 1958!!

Aceasta ar fi, pe scurt, “odiseea” găsirii şi publicării rubricilor de faţă.

Mulțumiri cu totul speciale se cuvin doamnei Gabriela Ţerbea, de la filiala “I.H. Rădulescu” (colecția de periodice) a Bibliotecii Metropolitane București. Trebuie spus că nu aș fi putut duce la bun sfârșit acest proiect fără solicitudinea deosebită și amabilitatea fără cusur de care dumneaei a dat permanent dovadă pe parcursul consultării colecțiilor bibliotecii.

Cele mai vii mulţumiri se cuvin, de asemenea, prietenilor anonimi de la Biblioteca Judeţeană “Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, care, cu desăvârșită solicitudine, au răspuns apelului de completare a rubricilor deja existente cu cele regăsite în colecţia acestui deosebit de prestigios aşezământ cultural. Cu atât mai mare este admiraţia pentru ajutorul primit cu cât, in ciuda insistenţelor, ei nu au vrut să-şi decline identitatea! Trebuie, aşadar, să ne îndreptăm recunoştinţa și gândurile noastre cele mai bune către acești sprijinitori, atât de modești, ai şahului românesc!

Lectură plăcută!